Înscrieri închise! Mențiuni: Anularea înregistrării/restituirea taxei achitate: Solicitările de anulare a înregistrării și de restituire a taxei de participare se vor trimite obligatoriu pe adresa oficială a evenimentului office@comunicaremedicala.ro Anulările pot fi făcute până la data de 10 martie 2024. Informații utile privind eliberarea certificatelor de participare: * În vederea obținerii creditelor EMC vor fi depuse documentele necesare la Colegiul Medicilor din România sau la alte instituții profesionale care realizează managementul activităților de educație medicală continuă (EMC). * Certificatul de participare cu credite EMC va fi emis online doar participanților care sunt prezenți la eveniment (fizic sau online) și care întrunesc condițiile prevăzute în Decizia Consiliului Național al Colegiului Medicilor din România nr. 12 din 29 iunie 2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 683 / 6 august 2018 * În vederea eliberării certificatului de participare cu credite EMC participanții vor trebui să completeze formularul de feedback în termen de cel mult 10 de zile de la încheierea evenimentului. După aceasta perioadă organizatorii vor trimite raportul și lista de participanți instituțiilor furnizoare de credite EMC. Formularul de feedback va fi trimis fiecărui participant înregistrat la MEDI-COM Forum, Ediția 2024. *După expirarea celor 10 de zile formularul de feedback nu va mai fi disponibil. După această dată NU se vor mai elibera certificate cu credite EMC. |